|
|
|||||||||||
|
| |||||||||||
|
DISCURSUL Aş vrea să încep prin a mulţumi conducerii organizaţiei dumneavoastră pentru invitaţia pe care mi-au făcut-o, pentru şansa de a vorbi câteva minute. Şi apreciez cel mai mult această şansă care mi s-a oferit pentru că, în primul rând, este o ocazie să vă mulţumesc pentru aportul excepţional pe care l-aţi avut, îl aveţi şi îl veţi avea la evoluţia pozitivă a economiei României, şi nu numai la evoluţia economică pozitivă, dar şi la evoluţia socială. Cu această ocazie aş vrea să vă spun câteva lucruri care au ţinut de politica anticriză a Guvernului şi, în acelaşi timp, să privim puţin către viitor. A fost îndelung dezbătut programul anticriză al Guvernului României. Cele mai multe afirmaţii erau legate de faptul că nu există un astfel program şi vreau să fiu extrem de deschis cu dumneavoastră. România nu poate ieşi singură din criză iar Guvernul României nu are resurse să scoată singur ţara din criză. Resursele financiare care au fost angajate s-au constituit într-un program anticriză care a avut două paliere. Primul, şi cel mai important, a fost legat de utilizarea a parte din banii împrumutaţi de la Uniunea Europeană, Fondul Monetra Internaţional şi Banca Mondială pentru menţinerea ratei de schimb. Banii de la Fondul Monetar Internaţional se duc în principal la Banca Naţională şi sunt utilizaţi pentru consolidarea rezervei Băncii Naţionale, care în acest fel poate menţine o rată de schimb acceptabilă. Pe de o parte acceptabilă pentru populaţie - să ne imaginăm un euro care ar valora 5 lei; Ce s-ar întâmpla cu pensiile şi salariile populaţiei? - pe de altă parte, o rată de schimb care să stimuleze exporturile. Acesta a fost obiectivul major al programului anticriză al României. Vă pot spune că îndreptarea banilor de la Fondul Monetar Internaţional preponderent către Banca Naţională, pentru a consolida rezerva, a permis Băncii Naţionale să elibereze treptat suma necesară băncilor comerciale şi să le pună la dispoziţia mediului de afaceri, dar nu mai puţin la dispoziţia Guvernului pentru acoperirea deficitului bugetar. Un alt obiectiv al programului anticriză angajat cu Fondul Monetar Internaţional şi cu Uniunea Europeană a fost acoperirea deficitului bugetului de stat. Deficitul bugetului de stat nu avea altă soluţie mai ieftină de acoperire a nevoilor curente pe care Guvernul le are, fie că ne referim la plata investiţiilor – atât cât ea se face, fie că ne referim la plata salariilor sau a pensiilor. În interiorul acestor două mari obiective – acoperirea deficitului bugetului de stat şi consolidarea rezervei Băncii Naţionale – cu siguranţă s-au aplicat şi alte măsuri, care pot fi măsuri secundare. Printre altele, v-aş aminti programul Prima Casă, care, oricât ar fi de criticat, a ajuns să aibă garanţii de 262 de milioane de euro, Programul Primul Siloz pentru agricultori, plata subvenţiilor la animale, şi aşa mai departe. Nu în ultimul rând, modificarea legislaţiei şi neimpozitarea profitului investit a fost un alt pas care a vrut să vină în întânpinarea micilor şi marilor investitori. Din acest punct de vedere cred că Guvernul a făcut atât cât putea să facă, plecând de la premisa că s-a vizat un împrumut pe termen mediu de 20 de miliarde în total pe care bugetul de stat să îl poată plăti fără ca datoria să devină o povară, atunci când creşterea economică o să apară din nou. Sunt şi dezbateri: „De ce nu a împrumutat Guvernul mai mult? De ce nu face mai mult pentru societăţi?”. S-a putut face, în mod deosebit pentru acele societăţi care prin funcţionarea lor asigură şi funcţionarea întreprinderilor mici şi mijlocii care le sunt furnizori. Şi din acest punct de vedere aş menţiona garanţiile guvernamentale acordate pentru Ford Craiova, garanţiile guvernamentale acordate pentru Dacia-Renault, garanţiile acordate la Oltchim Râmnicu Vâlcea, şi în perspectivă imediată garanţiile pentru Rafo Oneşti pentru a-şi putea continua investiţia de 500 de milioane de euro pe care a început-o. Exemple mai pot fi date dar am dorit să vă prezint concluziile la ceea ce Guvernul putea să facă. Este varianta discutată adesea „De ce Guvernul nu a împrumutat mai mult?”, cum este şi cealaltă extermă „De ce Guvernul a împrumutat bai?”. Un împrumut mult prea mare ar fi făcut imposibilă valorificarea imediată a creşterii economice, care conform estimărilor specialiştilor va avea loc în trimestrul al doilea al anului 2010. Aş spune că în momentul de faţă ne aflăm în cel mai scăzut punct. Au apărut deja semne ale unei reluări a creşterii producţiei industriale dar nu aş vrea să fiu mai optimist decât trebuie într-un moment în care confirmările nu există. Ceea ce vă pot comunica din punct de vedere al predilecţiei economice este că toţi specialiştii evaluaeză că trimestrul al doilea al anului viitor va fi momentul în care vom avea creştere ecomonică şi, aşa cum este evaluată atât de Uniunea Europeană cât şi de Fondul Monetar Internaţional, vom avea la anul o creştere economică între 0,5 până chiar la 2,5, în condiţiile în care media de creştere economică a Uniunii Europene este estimată că va fi 1,6. Cred că putem privi cu un oarecare optimism şi aici aş vrea să fac menţiuni legate de modul cum evaluăm ce s-a întâmplat cu întreprinderile mici şi mijlocii în această perioadă. Ştiu că v-a fost foarte greu, ştiu că aţi fi aşteptat mai mult sprijin, şi nu neapărat în bani, ci în creare de facilităţi. Guvernul a făcut un pachet de comasare a circa 180 de taxe, probabil că în continuare numărul taxelor trebuie scăzut pentru a se îmbunătăţi mediul de afaceri. Dar ceea ce mi se pare extrem de important este să facem o poză corectă atunci când vorbim de societăţi care au dispărut. Eu sunt de acord că au fost radiate circa 100 de mii, 150 de mii de societăţi, dar cea mai mare parte din ele au avut două probleme. Unele nu funcţionau şi introducerea impozitului minim a făcut ca foarte mulţi proprietari să îşi radieze la Registrul Comerţului firmele, altele au intrat în economia de piaţă nepregătite. A fost una dintre evaluările făcute încă de la 1 ianuarie 2007 că vor fi societăţi comerciale care nu vor face faţă competiţiei. Sigur, situaţia a fost înrăutăţită chiar de criză şi atunci pentru ca noi să avem un diagnostic corect cu privire la ce se întâmplă cu întreprinderile mici şi milocii din România ar trebui să facem o evaluare: care sunt motivele pentru care s-au radiat 150.000 de firme şi să vedem care sunt motive democratice, care sunt motive de neperformanţă, care sunt motive de plăţi nerealizate de către furnizor, care sunt motive imputabile Guvernului, care la rândul lui fiind datornic, agravează situaţia unor societăţi comerciale. Din acest punct de vedere cred că o analiză la sfârşitul anului 2009 se impune. În acelaşi timp, este evident că sectorul privat nu mai poate să îşi ţină statul. Statul s-a umflat prea mult, avem un aparat de stat hiperîncărcat, ceea ce pune sarcini în plus chiar pe zona de producţie, iar dumneavoastră simţiţi cel mai puternic impactul costurilor uriaşe pentru statul român. Este evident că nu poate fi tolerat un cost de 9,5 la sută din Produsul Intern Brut cu aparatul de stat. 9,50 la sută din Produsul Intern Brut înseamnă, practic, 28 la sută din bugetul de stat. 28 la sută din bugetul de stat se cheltuieşte cu aparatul de stat în România. Aş menţiona, că măsurile au început să apară şi fără un efort constant al Guvernului pentru reducerea cheltuielilor de funcţionare ale statului, România nu poate progresa. Este clar că dincolo de a discuta de reforme legislative, de reforme de tot felul, de reforme în domeniul industrial, de orice alte politici, obiectivul zero al Guvernului trebuie să rămână reformarea statului, un stat bugetofag care cheltuieşte în mod nejustificat resurse. Aici se înscriu şi poziţiile pe care Guvernul le-a adoptat şi legislaţia adoptată de desfiinţare a unui mare număr de agenţii, de reducere a salariilor speciale şi a pensiilor speciale. Dar este doar un început de proces. Până la sfârşitul anului trebuie să avem o lege a responsabilităţii fiscale prin care, în mod egal, şi firmele, dar şi statul să fie responsabile atunci când nu fac plăţile la timp. Nu se poate împinge din nou, numai pe societăţi responsabilitatea, iar statul să fie unul care nu îşi face obligaţii faţă de proprii săi furnizori. Cred că acestea sunt câteva elemente care aşează realităţile din România într-o poză pe care eu m-am bucurat să am ocazia să v-o prezint. Din perspectiva evoluţiilor viitoare, permiteţi-mi să mai fac o completare, pentru că aici sunt oameni care au avut curajul să îşi ia viaţa în propriile mâini, oameni care şi-au riscat averea şi bunurile pentru a dezvolta o afacere. Mi-aş permite să vă îndrept atenţia către o zonă anume şi această zonă se numeşte industria alimentară. Sunt convins că în sală sunt mulţi oameni implicaţi în industria alimentară, dar v-aş ruga să privim la o realitate: România este o ţară care un potenţial agricol să hrănească 80 de milioane de cetăţeni, din evaluări ale Uniunii Europene. Constatăm cu uşurinţă că, în aceste condiţii România, este o ţară care importă 70 la sută din hrana propriei populaţii. Putem spune că avem o producţie agricolă care la limită acopră nevoile populaţiei, dar nu avem industrie alimentară. Perioada următoare va fi o perioadă în care Guvernul va încerca să găsească politici de stimulare a creării unei industrii alimentare moderne care, pe de-o parte, să valorifice producţia agricolă cu preponderenţă în mediul rural şi, pe de altă parte, să reducă importurile de hrană. Sigur, cu perspectiva ca, prin dezvoltarea unei politici viitoare, România să-şi valorifice mult mai bine potenţialul agricol şi, implicit, să poată dezvolta o industrie alimentară competitivă la nivel european, mai ales dacă privim la aprecierile făcute de cei mai titraţi specialişti ai lumii că următoarea criză va fi o criză alimentară în condiţiile exodurilor demografice pe multe zone ale globului. De aceea, fac un apel către întreprinderile mici şi mijlocii ca să valorifice producţia din România. Exportăm în cea mai mare parte subvenţii. Exportul de cereale, exportul de lapte, exportul de carne nu aduc prosperitatea. Fermierul va rămâne tot sărac dacă producţia agricolă nu este valorificată într-o industrie alimentară. De aceea, orientarea viitoare a Guvernului va fi să susţină dezvoltarea de industrii mici şi mijlocii în mediul rural care să valorifice producţia agricolă în mediul rural. De ce această opţiune pentru mediul rural? Pentru că în mediul rural avem resursa uriaşă de creştere de productivitate. În momentul de faţă, 45 la sută din populaţie locuieşte în mediul rural, iar 30 la sută din forţa de muncă se află în mediul rural şi produce 4-6 la sută din PIB, atât cât reprezintă producţia agricolă. Sigur, dacă privim la agricultură numai din prisma contribuţiei la Produsul Intern Brut, vom spune întotdeauna ceea ce am spus şi până acum: prea mare efortul bugetar pentru o contribuţie la Produsul Intern Brut de numai 4-6 la sută. Dar dacă privim la agricultură ca la o ramură economică ce are ca prioritate industria alimentară, cu certitudine contribuţia la Produsul Intern Brut se măreşte substanţial, iar profitul acolo se poate obţine, în procesarea materiei prime generate de agricultură şi nicidecum în vinderea materiei prime agricole ca un produs finit. Nu vom scoate nici satul din sărăcie până când producţia agricolă nu va fi valorificată adecvat. Nu vom avea o creştere de productivitate consistentă atâta timp cât vom lăsa 30 la sută din forţa de muncă să producă doar 4-6 la sută din PIB. Şi mai ales nu vom da nicio şansă tinerilor din mediul rural şi în mod deosebit femeilor. Dacă vrem să dăm o şansă femeilor din mediul rural trebuie să venim cu o politică de amplasare în mediul rural a liniilor de procesare a producţiei agricole, astfel încât ţăranul, fermierul să nu mai vină cu porcul, brânza să le vândă la oraş. Din mediul rural trebuie să plece produsul finit, producţia alimentară: salamul, şunca. Dar atâta timp cât fermierul va dori să-şi vândă laptele în piaţă va rămâne tot sărac. De aceea, această politică va deveni începând din anul 2010 o politică prioritară de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural cu bani de la Uniunea Europeană şi cu bani de la bugetul de stat. Sperăm ca într-un astfel de program să atragem şi băncile comerciale la un nivel de finanţare acceptabil pentru întreprinzători din punct de vedere al dobânzilor şi termenilor de rambursare. Aş încheia, mulţumindu-vă încă o dată pentru ceea ce faceţi pentru România asigurându-vă de tot respectul meu şi, în acelaşi timp, asigurându-vă că atunci când vor fi probleme pe care nu le puteţi rezolva mă voi angaja prin a vă sprijini. Vă mulţumesc mult şi vă doresc mult succes! De asemenea, permiteţi-mi să-i felicit pe cei care astăzi vor fi premiaţi. Departamentul de Comunicare Publică
|
|
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
