O GRAVĂ OMISIUNE DE FOND – NECOMBATEREA ÎNTÂRZIERII PLĂŢII SUMELOR DATORATE IMM-URILOR ÎN PROIECTUL CODULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ !

I. PROCEDURA ORDONANŢEI DE PLATĂ ÎN NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Procedura ordonanţei de plată reglementată de Titlul IX al proiectului Codului de procedură civilă se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract, inclusiv din cele încheiate între un întreprinzător şi o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege, cu excepţia creanţelor înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi a creanţelor care izvorăsc din contractele încheiate între întreprinzători şi consumatori.
         
Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şiconfirmare de primire, o somaţie, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.
Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referinţă stabilită de Banca Naţională a României.
          Se menţine posibilitatea creditorului de a pretinde daune interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor.
          Pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor referitoare la pricinile urgente, cu 10 zile înaintea termenului de judecată. În citaţie se va preciza că debitorul este obligat să depună întâmpinare cu cel puţin 3 zile înaintea termenului de judecată, făcându-se menţiune că, în cazul nedepunerii întâmpinării instanţa, faţă de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaştere a pretenţiilor creditorului.Întâmpinarea nu se comunică reclamantului, care va lua cunoştinţă de cuprinsul acesteia la primul termen de judecată.

            Dacă debitorul contestă creanţa, instanţa verifică dacă aceasta este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanţa va respinge cererea creditorului prin încheiere. Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât înscrisurile, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanţa va respinge cererea creditorului privind ordonanţa de plată prin încheiere, creditorul putând introduce o cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
         
          În cazul în care instanţa, urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum şi a declaraţiilor părţilor, constată că pretenţiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată, care nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile de la data comunicării ordonanţei. Judecătorul nu va putea stabili alt termen de plată, decât dacă părţile se înţeleg în acest sens.
         
Dacă de la data introducerii cererii creditorului au trecut mai mult de 90 zile fără a se pronunţa ordonanţa de plată, instanţa va dispune, chiar din oficiu, închiderea dosarului prin încheiere definitivă. Împotriva ordonanţei de plată debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.
Ordonanţa de plată, devenită definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare are putere de lucru judecat şi constituie titlu executoriu fără a fi învestită cu formulă executorie.
         
II. DIRECTIVA 2000/35/CE PRIVIND COMBATEREA PLĂŢILOR ÎNTÂRZIATE

care  vizează problema termenelor contractuale de plată lungi, în special existenţa unor anumite categorii de contracte în care se justifică combinarea unui termen mai lung de plată cu o limitare a libertăţii contractuale sau cu o rată mai ridicată a dobânzii.
Principalele prevederi ale Directivei 2000/35/EC sunt următoarele:

• „ Tranzacţiile comerciale” prevăzute în Directivă includ tranzacţiile cu autorităţile publice.
• Fundamental, principiul „libertăţii contractuale” se aplică părţilor contractuale.
• Sub acest principiu, părţile contractuale se pot înţelege asupra datelor de plată. Directiva oricum prevede că această dată nu va fi executorie sau va da naştere la cereri pentru pagube dacă înţelegerea este percepută ca „exagerat de nedreaptă” pentru creditor. (art. 3/3).
• Dacă data datoriei este fixată în contract, dobânda devine plătibilă-fără necesiattea unei notificări-din ziua următoare datei termenului fixat în contract (art.3, 1,a).
• Dacă data datoriei nu este fixată în contract, dobânda devine plătibilă după primirea facturii /bunurilor sau serviciilor (art. 3/1,b).
• Rata dobânzi pe care debitorul este  obligat să o plătească în cazul întârzieri plăţii, este suma dintre rata dobânzii aplicate de Banca Centrală Europeană celei mai recente operaţiuni importante de refinanţare realizate înainte de prima zi a semestrului anual în cauză şi cel puţin şapte puncte procentuale, dacă contractul nu prevede altfel.
• Din nou, dacă această înţelegere este „extrem de nedreaptă” pentru creditor, ea nu va fi aplicabilă sau justifică o cerere pentru pagube (art.3/3).
• Pentru anumite categori de contracte, statele membre pot chiar limita libertatea contractuală. Ele pot extinde perioada după care dobânda devine automat plătibilă la 60 de zile, fie dacă aceste 60 de zile sunt fixate, contractanţii nu pot depăşii această perioadă de plată, fie să împiedice părţile contractante să fixeze o rată obligatorie a dobânzii care depăşeşte substanţial rata legală.
• Directiva prevede dreptul vânzătorului de a  reţine titlul de proprietate asupra bunurilor până la plata integrală a preţului, dacă aceasta este prevăzut expres între cumpărător şi vânzător.
• Creditorii pot obţine un titlu executoriu în 90 de zile, dacă creditorii iniţiază acţiunile necesare şi dacă datoria nu este contestată.

Directiva 2000/35/EC vizează interzicerea abuzului la libertatea contractuală în dezavantajul creditorilor. Cazurile în care o înţelegere serveşte îndeosebi scopului procurării de lichidităţi suplimentare pentru debitor pe cheltuiala creditorului, sau în care contractantul principal impune furnizorilor sau subcontractanţilor săi termene de plată nejustificate în comparaţie cu termenele de plată oferite lui însuşi, acestea pot fi considerate factori care constituie un astfel de abuz. Consecinţele întârzierii efectuării plăţilor pot fi descurajatoare doar dacă sunt însoţite de proceduri de acţiune rapide şi eficiente pentru creditor.

Prin Ordonanţă de Urgenţă nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 118/2008 , a fost transpusă în dreptul intern cu mare întârziere Directiva 2000/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind combaterea întârzierii plăţilor în tranzacţiile comerciale. Deşi O.U.G. nr. 119/2007 a adus îmbunătăţiri privind soluţionarea litigiilor comerciale, în practică, au fost înregistrate numeroase probleme generate de neaplicarea procedurii cu celeritate, care au un impact negativ semnificativ asupra mediului de afaceri.

III. COMBATEREA ÎNTÂRZIERII PLĂŢILOR - O PRIORITATE ÎN PERIOADA CRIZEI
                                               
Întreprinderile, în special cele mici şi mijlocii, se confruntă cu mari greutăţi administrative şi financiare ca rezultat al termenelor îndelungate de plată şi a întârzierii efectuării plăţilor, în relaţia cu autorităţile şi instituţiile publice, cu marile lanţuri de magazine, cu alţi parteneri contractuali. Mai mult, în contextul actualei crize financiare, aceste probleme au un impact negativ major, determinând insolvenţă, cu afectarea supravieţuirii IMM-urilor şi pierderea a numeroase locuri de muncă.

Studiile şi analizele realizate de CNIPMMR arată că, în ultimii trei ani, peste 30.000 de IMM-uri au dispărut ca urmare a blocajului financiar. La generarea blocajului financiar contribuţia majoră o au autorităţile şi instituţiile publice (din domeniile: învăţământ, sănătate, cultură, aparăre, etc.), care plătesc cu foarte mari întârzieri valoarea produselor, serviciilor şi lucrărilor livrate/executate de IMM-uri. Există o "cultură a întârzierilor" plăţilor în cadrul contractelor de achiziţie publică încheiate cu autorităţile şi instituţiile publice, acestea refuzând în mod constant plata de penalităţi de întârziere şi dobânzi şi transformând IMM-urile şi ceilalţi contractanţi în creditori pentru cheltuielile necesare activităţilor publice.

Mai mult ca oricând, în contextul crizei financiare sunt necesare dispoziţii legale eficace privind combaterea plăţilor întârziate în tranzacţiile comerciale încheiate cu autorităţile şi instituţiile publice, dar şi cu marile lanţuri de magazine, ca elemente importante în politica de sprijinire şi promovare a IMM-urilor şi de combatere a efectelor crizei.  

IV. POZIŢIA CNIPMMR PRIVIND REGLEMENTAREA ÎN CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ A PROCEDURII COMBATERII ÎNTÂRZIERII PLĂŢII

Nu se instituie o procedură simplificată şi rapidă pentru obţinerea de către întreprinzătorii - creditori ai titlului executoriu privind preţul mărfurilor/serviciilor furnizate de ei:

• Directiva 2000/35/EC privind combaterea întârzierii la plată în tranzacţiile comerciale este transpusă parţial şi necorespunzătoare. Exemplificăm: 
• Proiectul C.pr.civ. cuprinde termene mai mari decât cele din directivă (art. 3 lit. b stabileşte termenele de 30 de zile cu menţiunea că nu este necesară o notificare, iar Proiectul C.pr.civ. prevede obligativitatea somaţiei);
• Art. 3 alin. (5) din Directiva 2000/35/EC nu este valorificat, nefiind „dispoziţii în baza cărora organizaţiile recunoscute oficial ca reprezentante ale întreprinderilor mici şi mijlocii sau având interese legitime în reprezentarea acestora pot să se adreseze, în conformitate cu legislaţia internă în cauză, instanţelor de judecată sau organelor administrative competente, pe motiv că clauzele contractuale concepute pentru uz general sunt extrem de inechitabile”. 

• Reducerea sferei de aplicare a procedurii ordonanţei de plată, prin nemenţionarea creanţelor datorate de instituţiile publice (care nu se includ în categoria autorităţilor publice) şi a creanţelor reglementate de art. 1 pct. 2 lit. d) şi e) din Ordonanţă de Urgenţă nr. 119/2007.

• Instituirea procedurii prealabile obligatorii a somaţiei, în prezent neexistând această etapă în cadrul ordonanţei de plată, astfel fiind întârziată în medie cu 30 de zile înregistrarea acţiunii la instanţa judecătorească competentă.

• Nereglementarea unor termene fixe şi reduse pentru transmiterea citaţiei, raportat la data înregistrării acţiunii, ceea ce lasă loc de întârziere şi nu asigură angajarea răspunderii grefierilor.

• Nereglementarea unor termene fixe şi reduse pentru amânarea judecăţii, în practică termenele de judecată fiind stabilite de regulă după 30 de zile.

• Nereglementarea unor termene fixe şi reduse pentru redactarea hotărârii de către instanţele judecătoreşti, în practică fiind înregistrate întârzieri mai mari de 3 luni în redactarea acestora.

• Necesitatea reglementării obligativităţii finalizării procedurii la primul termen de judecată, în cazul în care există proces verbal de recepţie semnat fără obiecţiuni de debitor şi factura comunicată.

• Nereglementarea unor taxe de timbru fixe şi reduse pentru procedura ordonanţei de plată, echivalente taxei pentru acţiunile în constatare.

• Reglementarea confuză a situaţiei în care de la data introducerii cererii creditorului au trecut mai mult de 90 de zile fără pronunţarea unei ordonanţe de plată, caz în care este stabilită „închiderea dosarului”, chiar din oficiu, ceea ce poate avea ca efect tergiversarea dosarelor pentru închiderea acestora şi nesoluţionarea întârzierii plăţilor.